Ripetizione di Innò di Dumenicu Tognotti
In u 1971 schjattaia una bedda bomba — chì dapoi quidda cacciata di Saveriu Paoli « a Corsica un hè micca un dipartimentu francesu ma una nazioni vinta chi hà da rinascia » ùn si n'era intesu tanti — un chjoccu chì discitaia a cuscenza cumuna, vogliu parlà di u libru di u Fronti Rigiunalistu Corsu Main basse sur une île.
C'era scrittu chì u Corsu s'avvargugnaia d'essa sè stessu. A brama d'essa sè stessu, a brama di a persona e di a menti uniti, di u 1971, 1972, 1973, in Corti, tempu di l'università d'istati.
Dinuncia issu vechju disprezzu pà un populu suttimissu incu a forza di l'armi, cundannatu à smariscia, sendu un antru, rifiutà issu distinu dicisu in altrò, mughjà a so rivolta, hè statu quissu u scopu maiò di a rivolta di a ghjuventù di l'annati 1970.
Essa sè stessu hè quantu à dì, mettasi in istrada di a libartà.
L'analisi di u Fronti Rigiunalistu Corsu avia pirmissu una mossa di a cuscenza cumuna, era una scummissa quissa l'idea : spannassi cum'è omu, parlendu corsu, fendu da corsu, campendu in Corsica.
Ma quidda analisi di u Fronti Rigiunalistu Corsu trattaia d'una Corsica andata, d'una vita ecunomica, suciali, morta, parchì u Corsu avia sceltu u benistà di a sucità uccidentali — più militari cà pastori — è tandu a so cultura è a so criazioni artistica fiddola d'issa pruduzzioni ecunomica, d'issa urganizazioni suciali era cundannata à smariscia. Allora ci si pari chi l'analisi di u Fronti Rigiunalistu Corsu ùn era micca sulamenti pà l'avvena ma intarramentu pà u passatu.
Parchì si u Corsu s'avvargugnaia d'essa sè stessu oghii si poni a quistioni cumuna :”essa sè stessu” ? À noi ci si pari d'avè persu u filu cumunu, quiddu di a feda ind'è l'altru chì facia chè ind'è l'annati 70 u sognu corsu si sparghjia ancu da mari in dà à alta è chjara voci.
Micca che no’ semu stati muti, a u cuntrariu sò nati tanti scrittori, cantadori, pueta... Ma criatori spapersi, ugnunu piddendu a so stradedda, aduniscendusi solamenti di pettu à u nigà di a noscia sprissioni.
Ma dapoi u 1981 u linguaghju di u puteri puliticu hè scambiatu. Ancu si omu pò pinsà ch'edd'hè una nici, a ricuniscenza di i nosci dritti culturali hà rimpiazzatu u disprezzu ufficiali. Hè u prisidenti di Ripublica francesa chi hè vinutu in Aiacciu pà di : A Corsica devi essa sè stessa.
Qui dinò omu pò pinsà chi u prisidenti hè omu sinceru o ch'iddu t'hà a ghjatta sutti tedda.
Ma fora di l'analisi pulitica d'ugnuna ferma u prublema maiò. Cumu fà pà essa sè stessu? Cumu fà da Corsu ind'è u mondu d'oghji ? Comu falla à sorta di « l'american way of life » quand'iddu si sà chì a cultura tradiziunali corsa, viculu di a noscia storia, hè cundannata à smariscia à tempu à a vita campagnola chi l'hà prudutta.
C'era scrittu chì u Corsu s'avvargugnaia d'essa sè stessu. A brama d'essa sè stessu, a brama di a persona e di a menti uniti, di u 1971, 1972, 1973, in Corti, tempu di l'università d'istati.
Dinuncia issu vechju disprezzu pà un populu suttimissu incu a forza di l'armi, cundannatu à smariscia, sendu un antru, rifiutà issu distinu dicisu in altrò, mughjà a so rivolta, hè statu quissu u scopu maiò di a rivolta di a ghjuventù di l'annati 1970.
Essa sè stessu hè quantu à dì, mettasi in istrada di a libartà.
L'analisi di u Fronti Rigiunalistu Corsu avia pirmissu una mossa di a cuscenza cumuna, era una scummissa quissa l'idea : spannassi cum'è omu, parlendu corsu, fendu da corsu, campendu in Corsica.
Ma quidda analisi di u Fronti Rigiunalistu Corsu trattaia d'una Corsica andata, d'una vita ecunomica, suciali, morta, parchì u Corsu avia sceltu u benistà di a sucità uccidentali — più militari cà pastori — è tandu a so cultura è a so criazioni artistica fiddola d'issa pruduzzioni ecunomica, d'issa urganizazioni suciali era cundannata à smariscia. Allora ci si pari chi l'analisi di u Fronti Rigiunalistu Corsu ùn era micca sulamenti pà l'avvena ma intarramentu pà u passatu.
Parchì si u Corsu s'avvargugnaia d'essa sè stessu oghii si poni a quistioni cumuna :”essa sè stessu” ? À noi ci si pari d'avè persu u filu cumunu, quiddu di a feda ind'è l'altru chì facia chè ind'è l'annati 70 u sognu corsu si sparghjia ancu da mari in dà à alta è chjara voci.
Micca che no’ semu stati muti, a u cuntrariu sò nati tanti scrittori, cantadori, pueta... Ma criatori spapersi, ugnunu piddendu a so stradedda, aduniscendusi solamenti di pettu à u nigà di a noscia sprissioni.
Ma dapoi u 1981 u linguaghju di u puteri puliticu hè scambiatu. Ancu si omu pò pinsà ch'edd'hè una nici, a ricuniscenza di i nosci dritti culturali hà rimpiazzatu u disprezzu ufficiali. Hè u prisidenti di Ripublica francesa chi hè vinutu in Aiacciu pà di : A Corsica devi essa sè stessa.
Qui dinò omu pò pinsà chi u prisidenti hè omu sinceru o ch'iddu t'hà a ghjatta sutti tedda.
Ma fora di l'analisi pulitica d'ugnuna ferma u prublema maiò. Cumu fà pà essa sè stessu? Cumu fà da Corsu ind'è u mondu d'oghji ? Comu falla à sorta di « l'american way of life » quand'iddu si sà chì a cultura tradiziunali corsa, viculu di a noscia storia, hè cundannata à smariscia à tempu à a vita campagnola chi l'hà prudutta.
Crià par ùn spariscia
Allora, chì ci si ferma d'issa Corsica viva à a fin' di u vintesimu seculu ?
Una Corsica tocca anch'idda da i mezi muderni di pruduzzioni, di scambiu è di cumunicazioni, ancu puru sì a sucità uccidentali ùn c'hà datu chè qualchi limosina di u so sviluppu.
D'issa Corsica induva semu cundannati à campà cum'erani cundannati à campà u so distinu i parsunaghji di a tragedia greca, d'issa Corsica dicu, ci ferma a mimoria è a tarra. Ciò chi vol' dì u prisenti, a vita sempri a fà, u spaziu verghjinu di u nosciu sognu, ciò chì vol' dì pà i creatori chì ùn si tratta micca di mantena, di salvà, di difendasi, ma d'agiscia oghji par oghji senza primura micca di u passatu o di l'avvena, d'agiscia à narbi è à cori sciolti.
Allora, quand'è no’ ci dumandemu cumu fà pà essa sè stessu in Corsica, a tempu rispundimu, dendu tutta a so piazza à i criatori chi sò iddi, in ogni locu ch'ani fattu i civilizazioni è i culturi, i particulari chi sò divintati i valori universali.
Quandu no’ dimu dà a so piazza a i criatori, saria più ghjustu di dì chè i criatori piddessini tutta a so piazza, indipindenti di i puteri pulitichi è di i contraputeri parchi no’ pinsemu chè l'arti in sè hè carcu di pulitica cumu a capiani dighjà i Grechi : participà à a vita di a cità. U prisenti di a cità, scontru di a mimoria è di a tarra, di a storia è di u spaziu, induva s'arradichighja l'attu oghjincu di l'omu maestrendu u so distinu e a so libartà.
Una Corsica tocca anch'idda da i mezi muderni di pruduzzioni, di scambiu è di cumunicazioni, ancu puru sì a sucità uccidentali ùn c'hà datu chè qualchi limosina di u so sviluppu.
D'issa Corsica induva semu cundannati à campà cum'erani cundannati à campà u so distinu i parsunaghji di a tragedia greca, d'issa Corsica dicu, ci ferma a mimoria è a tarra. Ciò chi vol' dì u prisenti, a vita sempri a fà, u spaziu verghjinu di u nosciu sognu, ciò chì vol' dì pà i creatori chì ùn si tratta micca di mantena, di salvà, di difendasi, ma d'agiscia oghji par oghji senza primura micca di u passatu o di l'avvena, d'agiscia à narbi è à cori sciolti.
Allora, quand'è no’ ci dumandemu cumu fà pà essa sè stessu in Corsica, a tempu rispundimu, dendu tutta a so piazza à i criatori chi sò iddi, in ogni locu ch'ani fattu i civilizazioni è i culturi, i particulari chi sò divintati i valori universali.
Quandu no’ dimu dà a so piazza a i criatori, saria più ghjustu di dì chè i criatori piddessini tutta a so piazza, indipindenti di i puteri pulitichi è di i contraputeri parchi no’ pinsemu chè l'arti in sè hè carcu di pulitica cumu a capiani dighjà i Grechi : participà à a vita di a cità. U prisenti di a cità, scontru di a mimoria è di a tarra, di a storia è di u spaziu, induva s'arradichighja l'attu oghjincu di l'omu maestrendu u so distinu e a so libartà.
A chì ghjova l'arti dramatica
Ed hè naturalmenti ch'emu da parlà avali d'arti dramatica, l'arti di l'azioni è dinò l'arti di u prisenti. Ma prima par noi, l'arti di a feda ind'è un populu è ind'è un locu. Parchì chì ghjè l'arti dramatica, s'iddu un hè a sprissioni di un populu, chì si scopra à sè stessu, chì si sfaccia, chì si spoglia di i mascari chì d'altri l'anu fasciatu parchì iddu siga un antru (Ritrattu di u culunizatu).
L'arti dramatica hè par sicuru u spechju vivu è mobilu di un populu. È tandu in Corsica oghji cum'è arrimani l'arti dramatica ritrova a so prima funzioni. A funzioni di a so nascita ch’ hè di scugnurà i priculi è i minaccia.
È a paura maiò, u spaventu di u nosciu populu, cuscenti ch'idd'hè o micca, hè di smariscia in tantu cà populu. Hè beddu capitivu tandu chì l'arti dramaticu siga una sprissioni d'alta primura pà un populu in brama di sè.
Adossu u spaziu scenicu ùn si parla più d'un' idea di populu, d'un populu chì asistaria par via di calchì leghja scritta, ma si tratta d'un populu di carri è di sangui, riaccunciatu ind'è a so menti è a so parsona.
L'arti dramatica, ci voli à ramintalla ch'hè natu da u ritu, devi mantena a so funzioni prima chì hè di scugnurà, parchì l'omu d'oghji, dopu à tanti seculi di storia, hè spavintatu cum' è u prima ghjornu, di pettu à Diu, à a morti, diciaraghju di pettu à u scunisciutu.
Ma u locu di u spaziu scenicu, u locu di l'attori, quiddu ch'agisci, hè dinò u locu induva si sfundanu i riccia ch'accurtiscianu u sognu, induva si disceta a mimoria, micca solu a mimoria storica, ma a mimoria di a nascita di l'omu, vogliu dì l'alimentu magicu chì hè a natura stessa di l'arti.
Issi dui riflissioni, ci paria nicissariu di falli, sè no vulemu fà opara maiò.
È pà fà opara maiò ùn ci vo’ micca dinò piattacci a rialità di u nosciu paesi. A so rialità culturali, ecunomica, suciali, umana.
Un isulanu à u cuntrariu di ciò ch'iddu si dici, ùn pò micca essa omu rinchjusu, spostu ch'idd'hè à i venti è i marosuli, senta più chè l'altri sciappittà u polsu di u mondu.
Oghji in Corsica semu a l'iniziu di l'arti dramatica, semu più vicini da u ritu campatu chè da a storia supranata ind'è l'opara. Ma si pirdaria assai tempu d'invintà torna a storia. Meddu à cunnosciala.
Vogliu dì chì l'omu di teatru un pò fà nici d'ùn cunnoscia a storia di l'arti dramatica, u so sviluppu o a so straiatura, ni mancu i ricerchi muderni di a fin' di issu seculu chi trattanu di u ghjocu di l'attori. Senza passatu dramaticu, l'omu di teatru in Corsica hè cundannatu à a cunniscenza è à a ricerca.
U teatru corsu un pò essa ch'un teatru di ricerca. Una ricerca chì si faci cum'eddu si faci u teatru « hic et nunc», qui è avali.
L'arti dramatica hè par sicuru u spechju vivu è mobilu di un populu. È tandu in Corsica oghji cum'è arrimani l'arti dramatica ritrova a so prima funzioni. A funzioni di a so nascita ch’ hè di scugnurà i priculi è i minaccia.
È a paura maiò, u spaventu di u nosciu populu, cuscenti ch'idd'hè o micca, hè di smariscia in tantu cà populu. Hè beddu capitivu tandu chì l'arti dramaticu siga una sprissioni d'alta primura pà un populu in brama di sè.
Adossu u spaziu scenicu ùn si parla più d'un' idea di populu, d'un populu chì asistaria par via di calchì leghja scritta, ma si tratta d'un populu di carri è di sangui, riaccunciatu ind'è a so menti è a so parsona.
L'arti dramatica, ci voli à ramintalla ch'hè natu da u ritu, devi mantena a so funzioni prima chì hè di scugnurà, parchì l'omu d'oghji, dopu à tanti seculi di storia, hè spavintatu cum' è u prima ghjornu, di pettu à Diu, à a morti, diciaraghju di pettu à u scunisciutu.
Ma u locu di u spaziu scenicu, u locu di l'attori, quiddu ch'agisci, hè dinò u locu induva si sfundanu i riccia ch'accurtiscianu u sognu, induva si disceta a mimoria, micca solu a mimoria storica, ma a mimoria di a nascita di l'omu, vogliu dì l'alimentu magicu chì hè a natura stessa di l'arti.
Issi dui riflissioni, ci paria nicissariu di falli, sè no vulemu fà opara maiò.
È pà fà opara maiò ùn ci vo’ micca dinò piattacci a rialità di u nosciu paesi. A so rialità culturali, ecunomica, suciali, umana.
Un isulanu à u cuntrariu di ciò ch'iddu si dici, ùn pò micca essa omu rinchjusu, spostu ch'idd'hè à i venti è i marosuli, senta più chè l'altri sciappittà u polsu di u mondu.
Oghji in Corsica semu a l'iniziu di l'arti dramatica, semu più vicini da u ritu campatu chè da a storia supranata ind'è l'opara. Ma si pirdaria assai tempu d'invintà torna a storia. Meddu à cunnosciala.
Vogliu dì chì l'omu di teatru un pò fà nici d'ùn cunnoscia a storia di l'arti dramatica, u so sviluppu o a so straiatura, ni mancu i ricerchi muderni di a fin' di issu seculu chi trattanu di u ghjocu di l'attori. Senza passatu dramaticu, l'omu di teatru in Corsica hè cundannatu à a cunniscenza è à a ricerca.
U teatru corsu un pò essa ch'un teatru di ricerca. Una ricerca chì si faci cum'eddu si faci u teatru « hic et nunc», qui è avali.
Per andà pià in da
Un documentariu nant'à l'opara di Tognotti, U spechju di u populu da fighjulà quì https://vimeo.com/1100238700