U Falore Sanghjuvanninu

Cù u mese di ghjugnu ghjunghjenu e notte longhe è u trionfu di a Luce chì supraneghja u bughju. In u mondu sanu, si festighjeghja u solstiziu d'estate è a San Ghjuvà rimane un mumentu forte in parechje culture paisane. In Corsica, Petru Casanova ci aiuta à ritruvà a ricchezza di ste tradizione.



Midsummer Fire, Nikolai Astrup, 1926
Midsummer Fire, Nikolai Astrup, 1926
Apparagunendula à a veghja nataleccia, a festa di San Ghjuvanni hè, per cusì dì, ghjustu appuntu u cuntrariu : a nótte di u 23 ghjungnu, hè a più corta di l’annu, mentre chì a Luce, di frònte à bughjure è ghjalatine scurdate, hè premizii di granu in cera è di primaticciu fruttame ; hè dinò, sè u tempu hè dolce, u ghjòrnu licitu d’andà à ciuttassi in fiume; tutti piaceri per u criaturame.
Sta data indeca spessu, cum’ellu ne sarà per st’altra festa di stagione, à l’entrà di u vaghjme, u San Michéle, u rinnovu di l’affitti : buiàticu, erbàticu, terràticu; bestiame à l’olivéllu. Hè dùnque una data maestra indè a vita pasturile è campagnóla.

 

Purificazione

Catena di fócu purificatòre, catena d’amore è di Pace frà l’omi. Sta festa pórta dinò zérnaghe antùcule è pràtiche pagane chì a ghjesgia hà per lòngu tempu pruvatu à sterpà; tutte antùcule sempre in usu anc’ óghje.
U fócu di San Ghjuvanni, chjamatu Falore, ferma sempre à i ghjòrni d’óghje una vivace pràtica in Córsica, bench’ellu sia un breve avenimentu, una fiaràttula sìmbolica, una gioia mumentanea. 
Di ghjugnu, l’ómu ùn hà bisognu di fucarate, nè di cunfortu, nè di speranza: E sighére s’avvicinanu è u pane orzinu digià coce indè i forni, è u zitéllu appaspa i frutti sanghjuvannini tanti bramati: pera, mela è l’ultime pende d’uva.

A tale módu, ssu tradiziunale fócu sanghjuvanninu, ùn richiede tantu preparativu: Hè spuntaneu è fugace. 
Un stólu di criàmpuli, di seratinata. Si ne và in cerca di cispugliu: muchji, murze, scopa, rosumarinu, è altre ceppe arómatiche. Fiarulata più che focherecciu, fume è fiara di robba verdicogna è di rozu incensu.
Tempu chi a fiara s’alza, un muscu fórte è aspru vi stringhje a gola. Un fume pagnu chì attosca cólla in altu, aghjumellendusi indè u latticinosu è serenu attrachju.

U fócu si mentene cù cispugliu è mai cù minutame di legna, nè bròttuli nè ruchjetti, ma murza murélla, o riccie.
Ùn s’aspetta chì a fiarulata si smatti per principià u giritondu, acchjarchjendusi in giru à u fócu, indè i sentori chì danu libèru còrsu à a cuntentezza. È sbotta l’allegria! 
Ed eccu u primu saltu inzarzatu frà fiare è fumicheghju po', zitélli è zitélle sàltanu à la para u fuculaghju, benchè sempre bellu infiaratu. U fócu hè travancatu tante vólte, aspessu sgrisgiatu di pedi, è dendu ànimu à i giuvanastri in téba.

Fr masci è Femmine

Frà masci è fèmmine ne nasce l’allusingu ; indè i córi giuvenili, abòzzanu digià più chè simpatia, ma quella brama muta, quellu sutteratu laziu chì face sparisce russore è tìmiche vergogne.
O isse prime tucchicchjate, strinte di mani, sghisgiature ! O li teneri merli infiarati, u batticóre chì sciambaglia! 
Ben' parechji amori nascenu, sempre impalesi, si vederanu cunfirmati in’ issa seratinata, è indettati in chjappa

Si face u « Cumpà è Cummà  » tradiziunale cù e mani tese po strinte saltendu a fuculaghja muscante, poi u saltu appellamanu chì u franca. .
Ma issu saltu simbòlicu, sucillerà fòrse per a vita i suttili è tèneri ligami chì, appena sbucciati è senza apparenti sèguiti, ci legheranu in core è in vita, calurose vistiche, è fervidu làsciatu
Ogni saltu hè salutatu d’evvive s’ell’hè riesciutu, è di motti scherzosi s’ell’hè mancatu. À saltu doppiu, accade un allupicante silenziu chì i dui coricelli in pàlpiti s’infórzanu à suppurtà, da tantu ch’elli vulerianu strità u so’ tamantu gòiu. 
Ciò chì hè primurosu, à issu mumentu precisu, à una tènnera etai, è che tuttu imbellisce, hè di saltà à pedi ghjunti, manu in la manu, di sapè ch’ómu hè dui per u trafrancu rituale di l’ostaculu infiaratu pè mio contu, cù a me cara, ne fù cusì.
Hè un’ affurtunatu presaggiu, un’intima cunvinzione chì quelli di a mio etai anu risentutu cunfusamente indè a dulcezza di vive 'ssa serata, duve, in l’aria serena, si rinnova a catena senza fine di i córi uniti è cari.

Micca soli l’innamurati facenu « cumpà è cummà » a veghja di San Ghjuvà; móssi da vivi sìntimi, à li pròvanu ancu l’attempati, scàpuli è figli
Altra ghjente, giovani o maturi, pigliendu parte à l’alegru divertimentu, francanu fócu, poi cruciendusi brecce è mani, càntanu à più strana filastròcca, fendusi in su módu cumpare è cummare di San Ghjuvà :
Cumpà è cummà
Hè la sera di San’ Ghjuvà ;
Sì cari éramu prima,
Più cari seremu avà !
 
Si canta dinò appellamanu azziculendu, cruciendu è scruciendu e braccie :
Cumpare è cummare
I pesci sò in mare
I porri sò in l’órtu
 
Sì ùn ci chjamemu Cumpà è cummà.
Ti caccierò un dente…
Eppo un manséllare…
Cumpàre è cummare
Saltatu u fuculare
 
Si salta appellamanu.
Secòndu i salterini o a saltata, a filastrócca cambia versu.
Spessu si sèntenu scherzosi auguri cum'è ste rimàchjule venachese dettusi per i novi cumpari è cummare chi próvanu i so’ talenti puetichi; è póstu chì « San Ghjuvanni ùn vóle inganni », cum’ellu dice u pruverbiu, a giuventù si schiaffitteghja in canti struffulati, è in finte imprecazioni:
Ch’eIl’ allónghi la to treccia
Quant'è una ràdica di leccia !
 
Ch’ell’ingrónchji lu to’ spinu
Cum'è un radicone di pinu !
 
Ch’ell’intorchji lu to’ nasu
Cum'è un manicu di vasu !
 
Chì t’appia tanti figlióli
Quant’in Venacu fasgioli !
 
Chì t’appia incappucciate
Quantu petri inde ghjlate !
 

Per andà più in là

Lundi 23 Mai 2022
Petru Casanova