Robba
 



Bionda Express



Incù l'istatina, cresce forse a brama di litteratura, d'avventura è di viaghji. Eccu ciò ch'ellu ci prupone Paulu Desanti, incù sta nuvella sapurita. Tra u piacè di a lingua è quellu di a burla, ùn avete mancu da sceglie...



Chair car, 1965, Edward Hopper
Chair car, 1965, Edward Hopper
À tempu sbarcati l’omu ed a so balisgia annantu à u scalu di a gara, a terra principieti subitu à fughja, tirenduli in daretu, u celi ghjimpiindusi à stracci, u soli turrendu una tacca imprecisa, è ci volsi una bedda stonda nanzi chì, sparitu u trenu, a terra, puri puri, pianteti.
Dui arburi (platanu è frassu) ; razza di capanna chì facia da gara ; una ghjesgia in u fondu ; trè casi ; nimu.
- Paesi di merda, pinseti l’omu.

È s’avvietini tandu, l’omu ed a so balisgia, versu u campusantu, à mani dritta, spostu annantu à una teppa, comu l’era stata ditta.
Hè di regula chì, à chì atteppa, li vinissini in menti imaghjini è pinsamenta, osinnò ci annuiariami calcosa di bè. Cusì  pà l’omu ch’e vi digu : i ricorda d’issu paghju d’ori passatu in u trenu, strada facendu, principietini à sbulazzalli in capu, fendulu sculiscià, à pocu à pocu, indè l’inevitevuli analepsa.

Era un’uretta almancu chè l’espressu 450 aspittava in Waidhofen an der Ybbs (Alpi dolomiti, massicciu d’Eisenwurzen, Austria d’inghjò) quand’edda cuddeti quidda bionda in u trenu. S’indizieti drittu in u cumpartimentu di l’omu, è missi à pusà in a banchetta di pettu ad eddu. À tempu vistula, l’omu si feci mintalmenti una discrizzioni fisica abbastanza pricisa, nutendu prima a manera cunclusiva ch’edda t’avia a donna di piigà i ghjambi, incù, in a ghjimbatura, issa grinzuchja chì mittia po di risaltu u lisciu di a so peddi sitina. Ricuddendu l’ochji, l’omu ussirveti dinò a parfetta rutundità di i so petti, cunfinati à l’apustolica in un chjerchju viculescu. À pocupressu, a discrizzioni cumpiisti quì. Ma li basteti da cuncluda chì issa bionda raprisintava, pà dilla à spiccera, un mischiu (raru) trà Jayne Mansfield è Magda Goebbels. L’omu fisseti dopu u so ghjinoghju, chì li fecini sta volta pinsà à i rottuli di u trenu, mentri chì puri puri, ghjustappuntu, u trenu s’alluntanava da Waidhofen an der Ybbs (numari d’abitanti : 11817).
À listessu tempu, in u cumpartimentu vicinu, cuddava un umatali chì purtava tamanta balisgia  è chì u nosciu omu, forsa parch’eddu era spruvistu di qualunqua pindenza umusessuali, ùn ebbi u laziu di dipinghja. Mancu no semu umusessuali. Ma postu ch’edda ci tocca à cuntà, dimmu chè u lambrascu facia almancu 1m90, capeddibiondu –incù una chjerica chì principiava ; impermeabuli verdu, scarpi Vittorio Veneto à i pedi ; bocca è cravatta strinti ; casata : Müller, Schmidt, podarsi Fischer ; tencia da fà scappà.
S’e no t’aviami u tempu, ci tuccaria ancu à parlà di quiddu altru cumpartimentu, induva pusavani altri passaghjeri, inciucciuliti in a so cabina imbuttita : un belgicu nè carri nè pesciu, una veduva russia sterica ed infrisgittata, un militaru svidesu mustacciutu, ed un istranu indianu chì si dicia sicritariu di un maharadjah di u Bengali –tutti quanti assignalati da un passatu ben intesu carcu à turbiddezza.

Ma vultemu à una visioni di più anghjelica.
A bionda, paria ch’edda ùn fessi casu di nudda, è mancu stampa à l’omu chì l’era di punta. Lampava un’uchjata à u paisaghju, part’è più l’arburi di a furesta chì, purtantu, copri solu 3,76 % di u tarritoriu. Eppo cacceti di u so saccu in  cruccudigliu un numaru di Vanity Fair di dicembri 2010, è si missi à leghja un articulu di Marc Bowden chjamatu The Case of the Vanishing Blonde. Ùn fù chè dopu, à tempu compia a littura, ch’edda piseti l’ochja da ficcà u so sguardu in ochja à l’omu, chì, comè tutti l’omini, pinseti : mì mì mì, mi fala in coddu ciò chì mancu s’aspetta più in i rumanzi i menu  aggalabati.

Ed hè cusì ch’eddu principieti u dialogu, chì  in fattu fù piuttostu un monologu.
- Iè, socu bionda. È vi faraghju nutà, o monsieur, chè, à a bionda, l’hè statu fattu una riputazioni, malissima, chì ci saria po da dinni. Da dundi veni sta cattiva fama ? Sò parechji i spiigazioni. Certi, chì pensani à l’antica, a facini ricuddà à Isolda, ditta « la blonde » chì fù causa, ancu s’edda ùn era colpa soia, di st’amori cusì funestu incù Tristanu. Vi spiegani l’altri, serii quantè u papa, chì, indè l’incuscenti di la ghjenti, a biundezza veni assuciatu à tuttu ciò chì hè lazzu, dissapitu, faloticu, via : a stupidaghjina. Ma a spiigazioni a più criditoghja di sta malissima riputazioni, in quant’à mè, sò i canadiani à daccila. Chì hè u canadianu ? Razza di paisanonu, sbarcatu da u Puatù in America à u XVIu, chì sapia parlà francesu quantè minnana, è chì avà, povaru à no, vi dà i lizziò di purisimu (je tombe en amour, dici,  pà divvi u liveddu !) Or ghjè issu canadianu, diciu, o piuttostu issu pinzutu liatu à la longa, chì ci hà datu, struppiacendu è bè, a parola ma blonde, pà parlà di a so inamurata. Ma ditimi un pocu : pà « cascà in amori » incù un canadianu, ùn ci voli po ad essa una zucca di quiddi ? Eppuru hè accadutu. Tandu era fatta a noscia riputazioni ! Ed eccuci parchì, avà, ci suppurtemu i scherzi tuntini di tutti i maciò di a criazioni.
Altru ùn pudia fà chè di capizzà, l’omu. È capizzeti.

A donna ripiglieti.
- O monsieur, semu trà no. È, senza pratinzioni, vegu bè ch’e vi piaciu. Ùn diti u cuntrariu : da innanzi, ùn pudeti scaccià l’ochja di i me ghjambi, di i me petti –ch’e vo fighjuleti bocca aparta - ed ancu di i me ghjinnochja. Ùn mi scumoda micca, ùn andeti à creda, socu avvezza, alè. Intantu, cacciatu a voglia –in somma lighjittima, almancu capisciatoghja- ch’e vo t’aveti di ficcammi in u vosciu lettu –prirugativa storica di i biondi- cacciatu sta voglia, vi tocca à sapè ch’e mi pudariati dà un altru tipu d’aiutu. A vi digu : sò parechji i difficultà ch’e patu in stu mumentu. Difficultà micca esistinziali –chì una bionda mai ùn palisaria prublema psicologichi –ùn hè u so gennaru. Innò : difficultà dimmu prufissiunali. Ed ùn ci hè nisciun dubbitu, cuntinueti a donna, chì un omu comè vo, da gentleman ch’e vo seti, ùn istaria in forsa ad aiutà una bionda comè mè, ghjustappuntu parchì so’ bionda, - è masimu una bionda scuntrata cusì, in modu abbastanza rumanescu, in un trenu chì franca issu rughjonu magnificu di Waidhofen an der Ybbs : una cità chì, l’eti nutatu, ghjaci incasciata indè tamantu vangonu, à 362 m d'altitudina è chì conta, sappiatila, mancu  11817  abitanti.  

Chì si pudia fà, for di capizzà torra ? ciò ch’eddu feci l’omu. 
Eti nutatu, di sicura, chì, cacciatu u so rollu di capra imbivvita, a bionda, in a sucità, teni dinò altri statuti. Trà quisti, s’e ùn mi sbagliu, a so piazza in u mondu di u Rinsignamentu, da Bismark à Staline, hè spessu a più cunnisciuta. O beddi zitè ! Quantu ci n’hè statu biundinetti chì v’ani fattu miraculi di disguasti, senza mancu scuzzulà una cagnulina ! Ebbeh, o monsieur –ed ùn criditi ch’e mi montu a sega !- sappiati ch’e faciu parti, anch’eiu, di sta catiguria, scarsa quantè prizzata. Vi stunareti ch’e a v’appalisessi senz’altru. Veni da chì, in stu mumentu, à chì ùn arrisica ùn arruzzica ! Ordunqua, ùn aveti forsa nisciun raghjoni di creda chì, oghji, l’Alimagna, contru à i russii, à prò di l’americani, da a paura di i chinesi, manuvrati sottumani da i cureani, strumintalizati da a DGSI, infiltrati ghjeddi stessi da u Mossad (chì quista, po, ognunu a sà) chì l’Alimagna, digu, vulissi fumalla à l’iraniani. Intantu ghjè. Ed eiu, bionda è bè, cunnoscu certi fatti chì, disgraziosamenti, facini di mè un priculu pà ùn si sà quantu urganizazioni chì nienti chè di sentani u  nomu trimuleti… Soca criditi chì, quì accantu, in a cabina abbuttita, sò quì par azzardu u belgicu nè carri nè pesciu, a veduva russia sterica ed infrisgittata, u militaru svidesu mustacciutu, è l’istranu indianu chì si dici sicritariu di un maharadjah di u Bengali !?! Capita ghjè chì issi stereutipi ùn sò quì pà fà u turisimu ind’è u massicciu d’Eisenwurzen, bensì pà survigliammi, da minaccia –è forsa sibbula- ch’e socu…
I discorsi di a bionda erani intarissanti ma, ci vò à dilla, l’omu era pocu cunvintu. Prima chì, com’edda hè di regula quand’eddu si stratta di i sarvizii sicreti –ed invarda di i so intricci- nimu mai ci capisci nudda.  È dui chì ùn avia l’omu una cunniscenza tanta precisa di u mondu di i spii  –puru s’eddu si prumissi di rileghja à Green, Fleming è Le Carré pà i vacanzi.

Eppur capizzeti.
- I passaghjeri ch’e vi digu ùn sò intantu i più priculosi. L’omu chì stà quì accantu, indè quiddu cumpartimentu vicinu à u nosciu, -è chì, spruvistu com’e vo seti di qualunqua pindenza umusessuali, ùn eti mancu fighjulatu-, st’omu, diciu, hè propiu un altru paghju di manichi. Da quì à pocu, s’hà da avvicinà. Ch’eddu ùn sighi dighjà in curridori ! Parsunalità curiosa, à dilla franca. Pocu fà, hà acciaccatu un culumbianu chì mittia in priculu certi intaressi di Volkswagen ; hè statu suspittatu dinò d’essasi sbarazzatu di un uppunenti di Poutine, arrigulenduli u so contu à colpu di knout. In istacca, teni una pistola Bul 1911 Ultra 3.1’’ calibru 45 acp, di quista ni semu sicuri. Or v’eccu. Hè st’omu quì ch’eddi ani pagatu pà tumbammi.
 
Ùn ebbi sta volta l’omu u tempu di capizzà chì, miraculu di una narrazioni chì a rialità a supraneghja, intristi à puntu ed à veru l’omu ch’edda dicia. O più esattamenti, si vissi solu u so pedi in porta, veni à dì issu beddu scarpu criatu da Vittorio Veneto. Subitu, a bionda, incù listessa billissima ghjimbatura di a ghjamba ch’e no cunniscimu, cacceti à l’infuria di u so saccu una pistola culor rusulinu - è li tireti senz’altru una badda in bocca. L’arma tinia u cannonu silinziosu (u sparu s’assumigliava abbastanza à a manera ch’eddi t’ani l’auddaninchi di prununcià i cunsunali palatichi ritruflessi, pinseti l’omu). A bionda u ti strascineti ma trè ma quattru in a cabina, ind’edda si missi à spugliallu incù una cumpitenza irrifutevuli, lampendu vistiti è carta d’identità (falzi) pà u balconu. Ùn saparemu dunqua mai s’eddu si chjamava Müller, Schmidt, o podarsi Fischer –ed annisca chì era a so parsunalità prufonda. In u mentri, u trenu francava u massicciu d’Eisenwurzen da sbuccà in u  Wetterkogel (à a limita di a cumuna d'Opponitz), chì codda quantunqua à più di 1 115 m, à traversu à una furesta cuprindu 3,76 % di u tarritoriu.   
A rivista Vanity Fair ghjacia in terra, a cuprendula maculata di sangui. Piccatu, dissi a bionda, nanzi chè di cumincià à sigà i diversi membra di l’umatali, principiendu, -prufissiunali chì era un veda-, pà u capu, po i bracci, po i ghjambi, è ciò senza mancu arruttà una volta i so culteddi (Laguiole). L’omu inveci (parlu di u vivu) era un pocu scumudatu parchì a sanguiniccia li ghjunghjia finu à i pedi : tinia solu un paghju di tong ed u sangui, infiltrendusi, li facia i suddizzichi trà i ditta.
U celloffanu, a donna n’avia quattru rullò. À l’omu li parsi pocu. Eppuru –nova prova di prufissiunalisimu-, bastetini largamenti da impacchittà ciò chì firmava di u catavaru. U ficcheti in a balisgia (biota) chì aspittava in curridori. È subitu dopu, cacceti (induva l’avia po presi, ùn si sà) un paghju di vanti Mapa è una sechja carca ad acqua di sgiavella da nittà u cumpartimentu. Fà chì essa una spia micidiaghja ùn v’impidiscia d’essa casalinga : sò sempri cumplessi l’individui.

Si vulteti tandu versu l’omu da spiigalli chì, da quì à trè minuti, u trenu s’avia da cansà in un paesi di merda, incù dui arburi (platanu è frassu), razza di capanna chì facia da gara, una ghjesgia in u fondu, trè casi, nimu, è chì li tuccaria, ad eddu, à l’omu, à cuddà, traspurtendu a balisgia, versu u campusantu, à mani dritta, spostu annantu à una teppa.
- Beddu po hè beddu issu campusantu, vidareti. Ma ùn v’addirdineti. Ghjuntu sopra à locu, truvareti una fossa. Lampareti tuttu indrentu. V’arricumandu di piglià i me cunsigli in seriu. Fà chì, in u mondu di i spii, ùn si sà mai esattamenti pà chì causa ci tocca à mora. Ma in fatti, ùn viaghja cusì pà tutti l’essari umani ?…
A prufundezza filosofica di a rimarca punteti l’omu à pinsà chì, finalmenti, innò, ùn erani po cusì zottichi issi biondi.
È quì si cumpiisti l’analepsa.

Ùn trizzineti –stunamenti- a porta di u campusantu. Inveci, era priparata a fossa in cundizioni –prova chè l’urganizazzioni di i sarvizii sicreti ùn hà persu u so sapè fà.
C’era una palla, nova framanti, ghjustu accantu. À fiancu, un beddu mazzulu di fichidigni.
L’omu apristi a balisgia.
I diversi membra di u bosciu erani prasintati sicondu u so pesu (mani d’una parti, pedi, capu, bracci è bustu à l’ultimu) –nova prova di sapè fà.
I lampeti unu à unu in a fossa. Po missi à culmà di tarra fresca.
Compia a sgubbera, l’omu fighjeti a so mostra. L’altru trenu passava un’ora dopu. Tempu di fassi cagà.
Forchè mittindu i mani in istacca, truveti un’inviloppa, incù una carta indrentu.
C’era scrittu : « Basgi di a biundinetta. À a prossima in Waidhofen an der Ybbs.»
Fù rassirinatu. I biondi fermani biondi.

Per sapè ne di più nant'à Paulu Desanti
Illustration Chair Car, 1965, d'Edward Hopper

 
Mardi 1 Août 2023
Paulu Desanti


Dans la même rubrique :
< >