Robba
 



Suchji Zitellini

U ruzu zitellinu si face operata da ricunnosce u soiu è i soi. Sta memoria di u Cummunu hè assicurata ancu da certi sisi è savori paisani. Petru Casanova c'invita à fà dui passi in daretu è ci ramenta quantu l’attichju di a scuperta, è u sintimu di una libertà spartuta anu u gustu di a frutta salvatica è ancu di quella arrubeccia.
Sebbiata zitellina, ch'ampara da per ella, vicinu à i soi, è ancu à l'appiattu di l'Altri, quelli più anziani, chì cercanu à strettisce a so libertà!...



Suchji Zitellini
                                   
Quandu, fiaccu di ruzà per chjassi, fiumi o ghjureti, u zitellame à l’ascosu d’invernu è à l’ora d’istatina cerca sempre qualcusélla à mastaccià: arbicélle suchjose, fruttame salvaticu di stagione. Tempu abbentatu u suchju, cum’ellu si dice, u zitéllu, calatu in culipipuli, chjama i so’ cumpagni di ghjócu: Venite quì, ci sò e casgióle di malva... o aghju tróvu un pisillaghju. Quale éranu st’ arbarelle appitittose è issi fruttucci prélébati di a nóstra zitéllina?
 
C’éranu i bachi purpurigni, cusì savuriti quandu rossi sbacati, maturi à puntu, si strughjanu in bòcca. I cuttighjavamu in primaticciu cum’è e merule pizzichi gialle. Mamma mi cuntava chì in tempi di scarsia l’antichi suchjavanu i fiori albitrini per chì i baghi manghjati à tichjna fussinu più digesti. L’àlbitru cum’ellu si sà pórta fiore è frutta attempu. 
 
ln fiuminale, indè e spònde ghjargaline, venutu u vaghjme, si pichjava ómu à i frascali di l’uva zumpina. Innalpéllati nantu à l’alzi, à rente à fiume, si ne pizzicavanu i graspògliuli.
ln pieghja o indè e mezanie, si tastichjava l’òrbacche di a mòrta. A strappéra marchjendu si nè sgrumbulava qualchì granélla per suchjàssila caminendu.
 
À u paese, u fruttame ùn mancava: órte è curtanili empianu u cìrculu. I zitélli, senza éssene in brama, faciani l’impiatte di varie frutte: sórbe, pirùghjne, prùgnule. U piattatòghju ùn éra solu ghjócu, ùn si palisava cà à i cumpagni i più fidati. Si andava à tastichjà u fruttu ogni ghjòrnu, è tempu frànghjulu si ne facia una buccata. Ogni stagiòne avia u so cascaticciu: A fràula, a chjarasgia  d’ogni sorte; a mela, a sórba, a Mòra o rustinca, a prùgnula, a pera sanghjuvanina o settembrina, poi l’uva di parguliti è frascali è a beata castagna. Per i zitélli ùn c’éra furestu. (…)

I zitélli cunnuscianu una infinità d’altri prudutti naturali è fruttame bastardu: i pìppuli nericci di u sàmbucu, e pallottule viulastre di u sciarabulu, e chjelze biancaghje o niellaghje, e morre di u prunicciale, l’accianélle  di i tangaghj, a raza di u rusulaghju, è si n’hé parlatu, u fruttame ortulanu. Certi zitellòni sapianu quandu tale figa éra matura, tal calzu incaspatu è tal parsicu cascaticciu, li si rendia visita à l’attrachjata.

Ancu i fiori si suchjavanu: a manna albitrina (u fiore), u calge di a viola, chjamatu culucciu, avia un savore preziatu; ancu a tràmula di u sàlice éra savurita!
Ùn parleremu di l’arbiglie cólte per a suppa, ma certe insaladine cum'è l’acètula, ricunniscèvule à e so casce in forma di lancióla, éranu in bòcca di i chjuchi ; cert’uni si ne impanzavanu. 
Si tastichjavanu ancu e purrine è l’agliucci chì facianu stupizzà. Si mastacciava u finóchju, u fruttiólu di a malva, chjamatu furmagliucciu, i tinneròni o punte di lamaghje, i bróttuli carbusgini (petraghjóli), u meròllu di a canna in suchju. Chjudimune u listinu!
 
Si pò accennà dinò e mastacciate zitéllesche di fighi secchi, bonbuccòni affurnati, lupini cótti, ed ancu nócciuli spùtichi, tenuti in bòcca ghjurnate sane! Ma u « swingum » di i Córsi, a sapete, éra a castagna, passa, mullone o secca: si rumichjava cum’è capre à u merezu!
 
Robba da mastucà ùn facia diféttu. E mansélle zitélline, vere macèndule, macinavanu sempre qualcusélla. Certi mastaccimi avianu un stranu scòpu: cum’è a mastaccina. Sta pianta pieghjinca à larghe fronde à par’ di terra, caccia un tirlu à spine pugnente, à l’ascella di e so cascie esce una rasgia gummosa. I zitéllòni a mastacciavanu per a so maravigliosa virtu: facia travede, bensì, ma cacciava u russòre è mettia in armentu più massimòsi  e facia bòlle u sangue di i zerbinótti è tandu « li z’arrizava sottu pélle » cum’ellu si dicia !
 
Un’ altra mastaccina per zitéllucci éra u cacamorru  o rasgia chjarasgina; si suchjava cum’è chjapellétte è si dicia ch’ella dava i denti in òru (u pane ellu dava i capelli d’oru). (…)
Tandu ogni frutta maturava cù a so’ stagiòne. S’aspittava a chjarasgia per San Brancaziu, i primi fiuroni, u cascu di u castagnu. È casi éranu pruviste di fruttame, ma venutu a seratinata, a tentaziòne prudia  u zitéllame, chì li trigava l’óra d’andà, in cumpagnia, à scuzzulàssi un pèru o pizzicà qualchì caspàcciula d’uva, spessu più macèrba  chè inzucchérata!
S’andava à l’appiattu à strappà fraule ancu indè u fraulaghju casanu, soca éranu più appitittose arrubaticce! (…)

Da ritruvà in Appellamanu, Petru Casanova, Ed. Piazzola 2021. 

 

Mercredi 1 Septembre 2021
Ghjacumina Acquaviva-Bosseur


Dans la même rubrique :
< >

Mardi 26 Mars 2024 - 11:11 Face à la crise/ Si Hercule revenait

Lundi 25 Mars 2024 - 13:46 Une lecture en anastylose du Riacquistu