Robba
 



U Chjam’è rispondi, vistu da Petru Casanova



Tonì Casalonga, Chjam'è rispondi
Tonì Casalonga, Chjam'è rispondi
A Parolla più cà a Lingua hè un arnese puliticu di prima trinca.
Petru Casanova ci ramenta quantu l’usu di sta Lingua hè da riflette : a puesia, u teatru, dapoi l’antichità, eranu messi in scena per st’agora greche è forse ancu per altrò, da celebrà e divinità di a divizia. U cunflittu, a sparità di l’interesssi, chjamava u rigiru di tutti. U cunflittu hè robba cummuna, robba da azzizzà l’arte pueticu.
Si scorda omu troppu faciule oghje, quantu u Dettu hè arnese pulìticu à prò di a demucrazia.
Ci seria da misurà u valore d’una Lingua corsa chì u capitalisimu hà sappiutu ricunnosce è traduce à prò soiu ; fendu di stu corsu un pruduttu cummerciale ch’ellu ci vole à cunsummà, da salvà lu, sprezzendu à spessu a nostra capacità di pinsà è pruduce cun ellu.
 

Chjam’è rispondi

Per l’antenati, da i tempi bughji, u cuntrastu s’hè mantinutu cum’è una vera pràtica canònica, micca inn’u scrittu, ma da voce à populu fattu, spanticata per paese è pieve.
U dettu hè sempre un mischjume di chjame chì dumandanu risposte di manera chì a ghjustra parullaghja ne firmessi da séculi un tippu spùticu nostru, vengu à dì, u famosu Chjam’è rispondi.
Issa pratica festìa, da tempi disciplinata, si pò, senza fà u sapientone, assumiglià la à l’Agôn di l’antichi grechi, cum’ella si passava in piazze, e fiere si facianu « agora greche ». Ma oghje, di i grechi è di a so manera di pinsà a demucrazia, ùn si ne parla più tantu ind’è e scole…

U mottu in cantu, cum’ella si dicia, vulìa a sbacca a parlata murdace, stuzzicà, fraià, scuncertà à l’altru per ghjunghjene à a sciaccamanata di l’uditoriu è cusì impone a lòsa di l’unu o di l’altru.
In ‘ssa manera l’esciuta cunsiste, à partesi di a chjama, à sente a pronta risposta di l’aversariu. Questa essendu adatta, è a so forza alégra, fiurita acerba o pugnente, firmessi sempre capita è scunvicèvule.

Hè capita chì un certu rispettu frà attori si deve impone : a ghjustra spessu azzizzaghjola, deve dassi di tonu à ogni scambiu di discorsu : lodà senza imbaruffà, allusinghendu senza ridesi, parlà chjaru senza trappulà.
A voce chjama l’arte di frapponesi trà a persona da attaccà, è l’assemblea chì varda è stà à sente: u so scandu, u so tònu si deve sùbitu addistrassi è esse avvezzu à tutte e viste di u cuntradittore.
Attenti à perde u rigiru ! A scutumia, a superbia o u fume sò pront’à inframette si ! Micca ciucélli nè mancu scherzi, mai puntiglia o inghjulie è giamai rimbècchi chì l’affari ùn s’imbruttinu.

Di a tamanta nòmina di u Chjam’è Rispondi possa u scordu alluntanassi è francacci di a sorte chì scompie acelli naturali o di passeghju, piante arradicate d’abeternu in terra nostra, parlata sù le forche…
Di sicuru, ‘ssa sorte per un populu, corciu è mìseru, cum’è u nostru, hè primurosu è merita riflessu.
In faccia à tutte ste calamità, chì danu pinseru per l’avvene, sarebbe ora di riagisce ? Per mantene un tal tisoru : dicu ‘ssu vechju requisìtu di a campa d’un populu: u Chjam’è rispondi !

Per andà più luntanu :

« Le Grec est envieux et ressent ce trait non comme un défaut, mais comme l’influence d’une divinité bienfaisante. Cette convoitise est à comprendre comme un moteur, le moteur nécessaire pour que la joute permette "le bien-être de tous, de la cité en général". Les règles du jeu de la joute ont, selon Nietzsche, permis au Grec de passer de la bête cruelle au citoyen grec dont l’"égoïsme trouvait là [dans la joute] à s’enflammer ; et par là, il était refréné et restreint" ». Friedrich Nietzsche, La Joute chez Homère, extrait de "Cinq préfaces à cinq livres qui n'ont pas encore été écrits"
https://fr.scribd.com/document/484823217/La-joute-chez-Homere-docx
 
 
Samedi 24 Septembre 2022
Petru Casanova


Dans la même rubrique :
< >

Dimanche 3 Mars 2024 - 18:49 A rimigna ùn sterpa mai