Robba
 



Cunsummà da ùn scunsummà si

Per via di l’alimentariu, a sucetà trasmette un’almanacchera di u Locu da induv’ella lascia sente a so cerca sempiterna, quella chì chjama un tempu novu è fruttivu sempre. A Robba lea Vit’è Morte à mezu à una cerca individuale po cullettiva chì cerca à scugnurà a paura di a Morte, à tempu ch’ella chjama u Tempu novu à vene.
Da l’alimentariu si ponu dinù scioglie l’intrecci chì a sucetà tesse intornu à a cunsummazione di modu più largu. L’industria, intesa da tecnulogia nova in manu à l’omi, hà insuchjatu un’ecunumia stesa è mundializata. U Corsu di tradizione, agricultore, pastore, hè avvezzu à risponde senza altru inframezi à i bisogni soi.



Fly, Caterpillar, Pear, and Centipede. The Model Book of Calligraphy (1561–1596)
Fly, Caterpillar, Pear, and Centipede. The Model Book of Calligraphy (1561–1596)
A pruduzzione di a Robba mette oramai i Corsi à l’orlu d’un mondu rumondulatu. A pruduzzione hè mossa à l’origine da u bisognu. Or, a sucetà di cunsummu multiplicheghja bisogni è prudutti, è, cunduce e brame d’una Sucetà più cà mai sottumessa à a sparità ecunomica.
U cunsummu palesa u valore cuncessu à a Robba. A parolla, intesa à principiu da animale ammansatu, a Robba si face, oghje, pruduttu senza anima. È cusì si cunsumma sempre più a Robba da « ùn scunsumà si », tantu à livellu fisicu cà spirituale. L’imaginariu cullettivu di a fame, quant’è a paura di a Morte si facenu sente sempre. Trà caristia è cunsummu sprupusitatu si sculineghja un Tempu di crisa da sapè ammaistrà.
 
Compra sempre più una sucetà spapersa, à mezu à un spaziu allargatu è un tempu infuriatu ancu à ricunnosce. Cusì l’ecunumia postindustriale, vende più cà un ogettu, porghje una figura chì rispondi à u bisognu di ritruvà si di pettu à i scambii novi cù u fora. Nicolas Herpin a ci precisa è và più il là ind’è u studiu di e sucetà acculturate :
  « Même si la plupart des sociétés ont une répartition inégalitaire des ressources, les foyers les plus pauvres ont un accès croissant aux biens et services marchands. L’hypothèse de la fonction latente de la consommation consiste à supposer que la consommation de masse constitue un mécanisme régulateur, original et propre à la société industrielle, qui contribue à stabiliser le système social.»

 


L’ochju da misura di u valore

A Robba da parà u scunsummu hè definita è dunque prezziata da l’Ochju di e Cummunutà allargate/Sucetà. A robba di vaglia, acquistata, hè un arnese di u Putere. Hè l’arnese da misurà a so putenza à mezu à un gruppu. José Gil, cusì, hà sappiutu mustrà quantu a sbaccata hè una forma di lotta da acquistà l’Unnore, una forma d’accunsentu almanaccatu in tornu à u valore acquistatu da u sguardu di l’altru.
 
« (…) C’est l’autonomie des sujets qui se situe maintenant au centre du combat : c’est leur honneur, c’est-à-dire leur valeur fondamentale en tant que sujets singuliers s’affirmant par la communauté.
Il n’y a plus de menace de guerre. Chacun manifestant son mépris pour le désir de possession (pour l’envie), il se constitue comme une sorte d’espace vide où se neutralisent les tensions. Espace qui appartient à tout le monde, où chacun regarde les autres parader et se fait regarder par eux. 
Espace du défi pacifique : car maintenant, s’il n’y a plus de lutte directe pour l’accaparement d’objets, une autre espèce d’affrontement est née : il s’agit non plus d’envier, mais de se faire envier. On parade en affirmant sa valeur ; et à chaque manifestation ostentatoire répondra une autre de la communauté ou de l’un de ses membres. Le défi appelle la surenchère ; et celle-ci, si d’un côté exacerbe l’exhibition des forces, de l’autre crée les conditions pour qu’un mécanisme de contrôle se déclenche. De cette lutte de défis, personne ne doit sortir écrasé. Mais la communauté fait voir qu’il y a des limites à ne pas dépasser, tout en respectant l’honneur de chacun. » 

Mostra omu, da fà si valè, è mostra i fatti o l’ogetti più raprisintativi di a so putenza. U sguardu o l’Ochju di l’altru ferma u puntellu primu da a misura di l’Esse. À vist’è à ochju, à chjami è à rispondi, a sucetà insegna i Lochi è i Tempi induve, è finu à induve, omu deve viaghjà.
L’Unori saranu difiniti cù u valore ch’omu cuncede à a Robba : Da a capacità à cunvince cù a Parolla, à u Pusessu di l’ogetti tecnulogichi più novi si spende sempre più da impettà si à e cunfine addimesse. I media cummunicativi, longu à a storia, sò stati aduprati da listessu Putere.
Cunsummendu, l’omu, cercà à misurà u so postu à mezu à a Sucetà è e cunfine ch’ellu hè capace à trapassà o micca.
L’arte di a Parolla da arma di u Putere si deve schjarificà : S’ella hè prisente à mezu à u spaziu strettu di e sucetà urale hè caratteristica di a vicinanza. Or, oghje a Parolla hè telecummunicata è tramanda i circuli novi d’una Corsica campata à mezu à e cunfine pinsate da mare in là.
 
A Corsica, circundata da l’acqua, torna u circulu predilettu di l’impetti. Trà scambii è misura di pettu à l’altru, i corsi sò in traccia di turnà à piglià a so misura à mezu à i circuli mediatichi novi. Circùli belli allargati induv’ellu nasce u bisognu fà si valè à mezu à ciò chì Guy Debord avia difinitu da Société du spectacle. Sta sucetà definisce è sparghje u valore ch’ella cuncede à a Robba è à a ghjente à mezu à e cunfine spaziutempurale allargate è misurate da e putenze ecunomiche furagne.

« (…) Mais le spectacle n’est pas ce produit nécessaire du développement technique regardé comme un développement naturel. La société du spectacle est au contraire la forme qui choisit son propre contenu technique. Si le spectacle, pris sous l’aspect restreint des « moyens de communication de masse », qui sont sa manifestation superficielle la plus écrasante, peut paraître envahir la société comme une simple instrumentation, celle-ci n’est en fait rien de neutre, mais l’instrumentation même qui convient à son auto-mouvement total. Si les besoins sociaux de l’époque où se développent de telles techniques ne peuvent trouver de satisfaction que par leur médiation, si l’administration de cette société et tout contact entre les hommes ne peuvent plus s’exercer que par l’intermédiaire de cette puissance de communication instantanée, c’est parce que cette « communication » est essentiellement unilatérale ; de sorte que sa concentration revient à accumuler dans les mains de l’administration du système existant les moyens qui lui permettent de poursuivre cette administration déterminée. »

E putenze ecunomiche mettenu in ballu, cù l’arme mediattiche soie, the show. U sguardu di l’altru, lampatu da e putenze ecunomiche trà l’America, Parigi, Brussella ferma una cunfina ambiguva : A brama di ricunniscenza si face trà l’Attesa è a Paura di sparisce indì l’Ochju di l’altru. Ramminteremu torna l’accenni porsi da Guy Debord :

« Le spectacle, qui est l’effacement des limites du Moi et du Monde par l’écrasement du Moi qu’assiège la présence-absence du monde, est également l’effacement des limites du vrai et du faux par le refoulement de toute vérité vécue sous la présence réelle de la fausseté qu’assure l’organisation de l’apparence. Celui qui subit passivement son sort quotidiennement étranger est donc poussé vers une folie qui réagit illusoirement à ce sort, en recourant à des techniques magiques. La reconnaissance et la consommation des marchandises sont au centre de cette pseudo-réponse à une communication sans réponse. Le besoin d’imitation qu’éprouve le consommateur est précisément le besoin infantile, conditionné par tous les aspects de sa dépossession fondamentale.»
 

A Corsica cunsumma assai più ch’ella pruduce, è sarà u segnu di u scunsummu soiu. Videremu più in là, chì sta sucetà chì vole tramustrà a so furtuna mostra à tempu a so sfurtuna. Hè dunque per via di sta mostra, quella di a mancanza, di u straziu o di u male intesu, chì i Corsi s’arrembanu à a preputenza di l’ordine addimessu.
I corsi sò in brama d’esse curati da l’Ochji di quelli, capace à guidà li per ‘ssu mondu. A sucetà isulana averà da ritruvà si, à mezu à i Lochi è i Tempi difiniti da u cunsummu pinsatu da l’Altru?
 A cerca di ricunniscenza puliticù ecunomica ripiglia i tratti di e chjame à a Furtuna spresse per via di i riti più antichi. L’ecunumia si face Robba di Putere preputente, è cunduce, ella, u spaziutempu di un Cummunu scunfinatu.
 

L’Identità, Robba da cunsummà ?

A Corsica hà campatu una rivuluzione ecunomica chì l’hà cundutta à nantu i stradoni novi di a Cunsummazione. Cusì, avè u rigiru di a Robba, o l’arbìtriu di fà valè a Robba soia da ùn sparì lascianu sente chì da scugnurà a paura di a Morte, a cunsummazione di a Robba, di manera simbolica,  chjama à a Salute, intesa da Furtuna, Divizia per a Cummunutà o a Sucetà soia.
Ci saria da interrrugà si in quantu à a Salute d’una Sucetà chì dice pruduce prudutti identitarii. ‘Ssa pruduzzione si scrive ind’una dimarchja turistica più o menu palesa, chì face di i Corsi, elli stessi, i cunsummadori di una cultura da Riacquistà 
È ci truvemu di pettu à a stessa raprisintazione cà quella chì s’addirrizza à a ghjente frustera o straniera : Quelle pruduzzione dighjà custrette da e norme eurupee, facenu a prumussione d’una tradizione ch’avaria, di modu paradussale, a virtù di scunsummà si, è d’ùn pudè risponde à i bisogni d’una pupulazione sana : A robba prudutta hè scarza, è da tandu prezziata.
Hè cusì chì A Morte d’una tradizione annunciata, si face pruduttu, è s’addirizza à quelli chì u si ponu pacà, chì, costa u so prezzu oghje a Robba paisana nova …
 

Trà l’allusinghi paisani sprupusitati è e falzificazione identitarie si cerca à vende è cumprà una cultura à nantu à u passu, in cerca d’una ricunniscenza cullettiva allargata.
A sbaccata identitaria pudaria palisà u versu propiu malignu d’una forma di culunisazione di marcatu. A logica di u Marcatu glubale face nasce i patti novi d’un scambiu trà duminatu/duminante, è s’adirizza ancu à chì vole fà di u pruduttu identidariu, una Robba da incittà.
Sta forma di sfruttu ecunomicu cerca à allusingà e sucetà stragnere. È quelle sucetà cunsummatrice ripiglianu un schema digià scontru : si scungnureghja a paura di a Morte, cunsummendu a Morte di l’altru… È ci parenu illustrà bè u fattu, i prupositi di Arjun Appadurai :
 
« Les identités prédatrices émergent dans la tension entre identités majoritaires et identités nationales. Une identité peut être qualifiée de « majoritaire » non pas simplement quand elle est invoquée par le groupe objectivement le plus important dans un Etat quelconque, mais quand elle s’efforce d’annuler tout écart entre la majorité et la pureté du tout national. » 
 

Lessicu :
Avè u rigiru : Sapè campà bè cù poca robba.

Avè l’arbìtriu : esse astutu, assinatu di stintu.  (fr. avoir du bon sens).

 

Dimanche 24 Janvier 2021
Ghjacumina Acquaviva-Bosseur


Nouveau commentaire :


Dans la même rubrique :
< >

Mercredi 27 Mars 2024 - 13:44 Est-il encore possible de mourir sans haine ?